Motive pentru care este groaznic să conduci în București
București se află pe primul loc în topul oraşelor europene cu cel mai aglomerat trafic. Știi deja că să conduci în București sau să ai de ajuns undeva e un adevărat calvar.
Traficul este una dintre cele mai mari probleme ale Capitalei României. Totuși, o altă problemă la fel de mare este lipsa de educație a șoferilor, iar București este orașul unde întotdeauna se va găsi un conducător auto care îți va tăia calea sau unul care să te claxoneze. Unul dintre cele mai neplăcute momente pentru orice șofer este să treacă pe culoarea verde a semaforului, dar să rămână blocat în mijlocul intersecției.
Nici pietonii nu stau tocmai bine la capitolul educație rutieră. Aceștia traversează pe roșu sau prin locuri neamenajate. E drept că mai sunt și oameni care traversează pe trecerile de pietoni, dar, chiar și în acele cazuri, mulți uită să se asigure.
Când vine vorba despre locurile de parcare, capitala României este deficitară. Zilnic, mii de șoferi caută zeci de minute un loc unde să-și poată gara mașina. În zadar. Mai sunt și cazuri în care locurile de parcare disponibile sunt „proprietatea” parcagiilor, spre dezamăgirea șoferilor. Autoritățile nu fac mare lucru cu privire la activitatea acestora.
Gropile și denivelările din carosabil sunt și ele la ele acasă în București. Nu există intersecție sau linia de tramvai unde mașina să nu troncăne din toate încheieturile. Nu puțini sunt șoferii care au pățit avarii serioase după ce au făcut cunoștință cu gropile din cel mai mare oraș al României.
Nici cerșetorii nu sunt de neglijat. Atunci când vine căldura, aceștia își fac apariția în intersecții, cu mâna întinsă. Unii primesc pomană, alții mai puțin. Totuși, sunt extrem de insistenți și reușesc să interacționeze în timp record cu toate mașinile care stau la semafor.
Capitala României stă extrem de prost și la infrastructură. Există destul de multe străzi cu două benzi pe sensul de mers unde nu are loc decât un singur automobil din pricina faptul că una dintre benzi este ocupată de mașinile staționate.
În ceea ce privește numărul de statistici din București, Statistica Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) arată că erau 1,253 milioane de mașini înregistrate până în octombrie 2017. Conform cifrelor DRPCIV, dintre acestea, puţin peste un milion sunt autoturisme.